Copacul ne amintește că un om nu există niciodată singur. Fiecare face parte dintr-o rețea de relații care ne modelează și ne susțin. Când o viață se sfârșește, această rețea se schimbă – dar nu se rupe. Familia rămâne parte a unei istorii mai ample, a unei continuități alcătuite din amintiri, iubire și schimbare. Copacul devine un loc în care nu mai domină întrebarea despre vină, ci cea despre sens: Cum putem continua să iubim? Cum putem continua să trăim? Cum putem duce mai departe povestea unei persoane, în loc să o îngropăm în durere? Copacul spune:

„Sunteți în continuare legați – nu prin circumstanțele morții, ci prin iubirea vieții.”

Fiecare copac este, de asemenea, un copac care încurajează toate persoanele cu tendințe suicidale. El stă acolo ca un martor tăcut al întunericului – și, în același timp, ca o promisiune discretă că chiar și din cele mai adânci umbre poate răsări o nouă lumină. Curajul nu apare acolo unde nu există frică, ci acolo unde o persoană simte că durerea sa are un loc, fără a fi evaluată, înfrumusețată sau ignorată. Uneori, simpla vedere a unui astfel de copac este suficientă pentru a schimba un gând: de la „Nu mai suport” la „Poate mai este un pas pe care îl pot face”. Astfel, el devine un simbol al rezistenței sufletului uman. Curajul nu înseamnă putere, ci conștiința tăcută că, în ciuda tuturor lucrurilor, ești încă o parte a lumii – și că nu trebuie să renunți la tine însuți. El creează un loc în care oamenii pot găsi liniștea care le spune:

„Poți rămâne. Lumina ta este încă acolo. Ești o parte a acestui drum, chiar dacă în acest moment nu vezi nimic.”

Fiecare Tree of Memory este, de asemenea, un avertisment adresat societății.

El stă ca un deget arătător tăcut, care nu acuză, ci amintește. Un copac nu condamnă pe nimeni – dar simpla sa prezență pune o întrebare pe care mulți nu vor să o audă: de ce trebuie să moară oameni înainte să începem să ascultăm? O comunitate nu se definește prin succesele sale, puterea sa economică sau sloganurile sale de progres – ci prin modul în care se poartă cu cei răniți. Copacul ne provoacă să regândim conceptul de responsabilitate. Nu responsabilitatea de a căuta vinovați, ci responsabilitatea de a crea spații în care oamenii să nu fie nevoiți să se distrugă mai întâi pentru a fi remarcați.

El ne amintește de un adevăr pe care ne place să-l ignorăm:

O societate care tace din teamă de întuneric lasă întunericul să crească. Pentru că un copac nu doar stă, ci vorbește.

Iar ceea ce spune este extrem de simplu: o sinucidere sau o tentativă de sinucidere nu este un eșec personal.

Este o misiune socială.

Fiecare copac – și marele inel de copaci pe care îl plantez în jurul lumii – simbolizează infinitul, iubirea, speranța și prietenia. Dar acest inel de copaci nu este doar o idee simbolică. Este un manifest viu, care respiră. Un semn viu al faptului că legăturile pot fi mai puternice decât orice formă de întuneric care atinge o viață umană. Și într-o zi, când acest inel va fi închis, el nu va încadra doar lumea – o va uni.

Va fi un semn viu al faptului că durerea, iubirea, curajul și speranța sunt împletite între ele peste continente. Un cerc care spune:

„Omenirea este o singură pădure. Și niciun om nu este singur.”

 

M-aș bucura foarte mult dacă m-ai putea sprijini în această cursă. Poate cu ceva de mâncare, puțină mâncare pentru câini sau un loc de dormit pentru o noapte. Poate ai posibilitatea să donezi și câțiva euro. Sau poate ai chiar un loc unde aș putea planta un copac pentru un membru al familiei tale care a trecut în neființă sau pentru toate victimele sinuciderii din țara ta.

 

Îți mulțumesc pentru timpul pe care ți l-ai făcut și sper ca viața să fie blândă cu tine.

Toate cele bune, Mario